Ca e vorba de agricultura conventionala, de cea organica sau de permacultura, solul este punctul de pornire. Solul este fundatia.
Cred ca sunteti cu totii de acord ca, ori de cate ori vrem sa construim ceva, fundatia este foarte importanta. La fel si in permacultura: daca noi punem corect fundatia, natura va crea multe dintre conexiuni si va umple spatiile libere.
Iata care sunt cele mai importante aspecte ale ecosistemelor naturale pe care trebuie sa le includem intr-o gradina ecologica:
- strat adanc de humus, care este bogat in nutrienti si materie organica;
- plante care acumuleaza fertilitatea din adancul pamantului, din aer si din apa de ploaie;
- multe straturi de vegetatie, pentru a crea nise variate pentru alte creaturi;
- accentuarea rolului plantelor perene;
- relatii mutual-benefice intre plante, insecte, pasari, microbi, mamifere si toti ceilalti ocupanti, inclusiv oamenii;
sporirea numarului de cicluri nutritionale inchise; aceasta inseamna ca, in timp, gradina va necesita mai putina fertilizare din afara, producandu-si singura cea mai mare parte a fertilizatorilor necesari, mulch, seminte, plante noi s.a.m.d. Exceptand recolta, foarte putin din gradina de pierde prin spalare sau eroziune – totul este reciclat.
Citeva din trucurile naturii pentru gradinari/fermieri
Alaturi de diferitele nivele de biodiversitate, una dintre cele mai mari contraste dintre majoritatea gradinilor si peisajele naturale este aceea ca, daca sunt lasate neingrijite, o gradina va disparea, in timp ce natura nu. Fara gradinar, conditia naturala a unei gradini este moartea – sau salbaticia. Conditia naturala a unei paduri este sanatoasa si viguroasa. Oricum, cu putine lectii de la natura, putem proiecta gradini care vor deveni inerent mai fertile, mai sanatoase, bine udate si vor avea stabilitatea dinamica, adaptabilitatea si vitalitatea ecosistemelor naturale.
Voi da pe scurt o imagine de ansamblu despre cum putem face asta.
Formarea solului
Cum putem aplica intelepciunea naturii in gradina? Mai intai, ca in orice gradina, incepem cu solul. Natura construieste solul de sus in jos si de jos in sus. Prin „de sus in jos” ma refer la ploaia constanta de frunze si resturi vegetale de deasupra care se descompun formand un pamant afanat. Natura nu ara rasturnand pamantul, si nici noi nu avem nevoie sa facem asta, deasemenea. Pentru a crea rapid un sol matur, nu aveti nevoie decat sa adaugati materie organica cu ajutorul unui strat gros de mulci. Mulci-ul se va descompune rapid, acesta fiind procesul cunoscut sub denumirea de „compostare la fata locului” si va crea un sol matur, imbibat de materie organica, fecund, plin de viata, gata sa hraneasca plante sanatoase. Mulcitul este deja destul de cunoscut de multi dintre cei ce citesc aici. Exista mai multe metode de protejare si imbunatatire a solului cu ajutorul mulcitului si voi vorbi despre ele mai tarziu.
Metoda complementara de formarea a solului, de jos in sus, se face cu plante. In natura, fertilitatea vine de la vegetatie si de la viata microscopica din sol, nu dintr-un sac cu fertilizatori. Multe plante exceleaza in a aduce nutrientii din adancul pamantului la suprafata, acolo unde alte plante ii pot folosi. Intr-o gradina de legume, recolta va lua in mod constant nutrienti din sistem, de aceea vom fi nevoiti sa inlocuim aceasta retragere de fertilitate cu mici cantitati de mulch, compost sau fertilizatori. Dar cu contributia plantelor acumulatoare de nutrienti din gradina, sarcina imprastierii fertilizatorilor se va micsora pana la aproape de zero.
foarte interesant….
Care sunt aceste plante acumulatoare de nutrienti?
N-ai sa primesti niciodata raspunsul la aceasta intrebare 🙂
Mai bine mai târziu decât niciodată… 🙂
Cicoarea, păpădia, pătlagina, coada șoricelului, cânepa (una din cele mai pesecutate plante, mai ales dacă ținem cont că nu toate soiurile de cânepă au proprietăți psihedelice), toate leguminoasele (fixează azotul în sol cu ajutorul micorizelor) și lista e mult mai lungă.
Dupa multe cautari, eu asta am gasit. M-as bucura daca te-ar ajuta.
Acumulatori de nutrienţi. Exemple : cicoarea, păpădia, coada şoricelului, pătlagină. Cu rădăcinile lor profunde, extrag substanţele minerale de dincolo de humus, şi le lasă deasupra stratului productiv.
Dintre plantele sălbatice: cicoarea, păpădia (pe vremuri era cultivată, folosită în alimentație și medicină naturală și ca hrană pentru insecte), coada șoricelului, măzărichea…
Dintre plantele cultivate: toate leguminoasele, cânepa și chiar arbori, de exemplu salcâmul (care este oarecum controversat, deoarece nu este plantă nativă și, acolo unde este monocultură face mai mult rău decât bine – ceea ce nu ar trebui să ne surprindă).
Foarte interesant blogul.
Păcat că v-aţi oprint şi nu mai scrieţi nimic pe el.
Da, am făcut o pauză lungă. Însă acum am revenit.