Feeds:
Articole
Comentarii

Ecology of human-relationshipAnul trecut am avut în sfârșit ocazia să particip ca elevă la un curs de permacultură (până acum, am participat la patru asemenea cursuri – la trei dintre ele bucătar).

Cred că orice curs bun are proprietatea că îl începi având o mulțime de întrebări și îl termini având și mai multe – de obicei diferite. Așa a fost și cu mine. Continuă să citești »

O iniţiativă cu adevărat frumoasă: un curs de permacultură online, gratis.. Cursul este cuprinzător, bine structurat şi uşor de urmărit.  Vă puteţi înscrie pe site-ul permaculturedesigntraining.com

curs permacultura

Să vă fie de folos!

Cu câţiva ani în urmă am citit în revista Formula As despre terra preta – pământul fertil din jungla amazoniană. Era fascinant. Oamenii aceia descoperiseră cu cine ştie cât timp în urmă cum să-şi facă propriul pământ fertil. Un pământ care să le asigure constant recolte bogate, capabil să-şi menţină fertilitatea sute, mii de ani, cu capacităţi de auto-regenerare remarcabile.

Terra preta

Aurul negru amerindian a fascinat mulţi oameni de ştiinţă şi a generat multe dispute cu privire la originea lui. Chiar dacă la început s-a crezut că era de un fenomen natural, cu timpul tot mai mulţi oameni de ştiinţă au început să avanseze ideea că terra preta a fost fabricat şi au încercat să afle cum. Multă vreme modul de obţinere a acestui sol miraculos a rămas un mister. Continuă să citești »

Strat înălţat, plantat cu mangold şi mulcit. – Valea Curcubeului

Terasele şi straturile înălţate sunt foarte des folosite în permacultură şi în chiar şi în agricultura tradiţională.Terasele au avantajul că facilitează folosirea unor terenuri aproape impractabile altfel şi sunt folosite de mii de ani. Chiar şi în România, în satele săseşti, întîlnim dealuri întregi acoperite de terase făcute fără niciun utilaj mecanic, terase ce au fost cândva mândria saşilor din România şi locul unor podgorii impresionante.

Frumos este că, acolo unde e nevoie de ele,  terasele pot fi adaptate pentru orice situaţie, pentru orice grădină, orice buget. Nu e nevoie de utilaje uriaşe, excavatoare şi tractoare. Pentru o mică grădină în pantă, terasele pot fi mici, susţinute de împletituri de lemn, de buşteni sau chiar de margini de pietre. Continuă să citești »

Cand ma gandesc la anul care mai are putin si se incheie, am sentimentul ca lucrurile s-au derulat pe rapid, ca evenimentele au fost cumva, comprimate. Stiu ca toate s-au intamplat in 2011, dar, cu toate astea, cand mi-aduc aminte, de exemplu, de perioada de voluntariat, am impresia ca am fost voluntari cu mult timp in urma, poate acum doi-trei ani.

De la intoarcerea in tara, episoade din acea perioada au facut deliciul ascultatorilor nostri, starnind hohote de ras,  ori de cate ori le-am povestit. Cine stie, poate le voi povesti candva si pe blog…

Dincolo de experienta in sine si de amintiri, am desprins clar niste concluzii:

–          Daca vorbim de permacultura, tot ce poate face un englez sau un francez, poate face si un roman, ba inca mult mai bine, pentru ca romanii sunt inventivi si muncitori si au pastrat (cel putin o parte din ei) o legatura mult mai stransa cu natura, decat cei mai multi dintre francezi si englezi.

–          Romania inca mai pastreaza viu trecutul. Asta este si bine si rau. Acea parte a trecutului care ne face pe noi si pe bulgari sa fim singurii cetateni europeni care inca mai strang fanul in capite, ar fi un avantaj pentru romani. Permacultura pune accent pe agricultura traditionala. In Anglia sau in Franta (si in multe alte tari unde taranii au disparut), aceasta agricultura traditonala a ramas doar o amintire. Putini fermieri occidentali (repet, nu mai exista tarani) mai stiu astazi sa coseasca, sau sa secere, sau sa mulga manual.  In Romania, aproape fiecare taran stie aceste lucruri si s-ar descurca de minune aplicand permacultura in gospodarii mici. Mai exista insa, si acea parte a trecutului care ne face refractari la tot ceea ce e nou – cea mai mare piedica in raspandirea permaculturii la noi.

–          Cel mai bun mod de a face permacultura populara in Romania  este sa construim cat mai multe exemple functionale, aici, la noi in tara.

Asa ca ne-am intors in tara cu o imagine mult mai clara a ceea ce vrem. Ati bagat de seama cati oameni sunt pusi in dificultate cand sunt intrebati ce vor? Majoritatea vor incepe prin a spune ce nu vor.  Asta ajuta, dar nu e suficient… e ca si cum ai face un tablou al vietii de zi cu zi  intrun oras mare si ai incepe sa scoti din el elementele care nu-ti plac: poluarea, fabricile, furnalele, oameni stresati, cu expresii ingrijorate, masinile bara-n-bara,  etc. Rezultatul final este tot acela al unui mare oras, cu multe, foarte multe pete albe. Cineva trebuie sa umple petele albe, acolo unde e nevoie, sau chiar sa inceapa sa picteze un tablou cu totul nou. Un nou inceput, o noua viziune, un prezent si un viitor viu.

E adevarat, permacultura se poate aplica oriunde, la tara, ca si la oras. In viitor, vor fi multe exemple de permacultura urbana, in multe orase din Romania.  Daca Uniunea Europeana a ajuns sa sprijine proiectele de permacultura, totul e posibil.

Pentru mine insa, alegerea este clara: la tara. Si nu oricum, ci in comunitate. Comunitatea noastra –Valea Curcubeului este una din primele comunitati din Romania.

In lume, sunt sute, poate mii de comunitati, multe ecologice,  multe din ele practicand permacultura.  Unele sunt mai vechi, altele mai noi, unele au mii de membrii, altele doar cativa.

Si Romania, a avut candva un astfel de exemplu.  Vorbesc de Ada Kaleh.

A fost odata, ca niciodata, a fost pe Dunare o insula minunata, in care traiau in buna intelegere romani, turci, bulgari, sarbi si alte nationalitati. Oamenii de acolo alesesera sa onoreze diferentele dintre ei, fie ca era vorba de religie, traditii, limba sau preocupari. Ca era vorba de nunta, botez, inmormantare, participau cu totii si se inveseleau sau intristau, dupa caz. Se ajutau atunci cand era nevoie. Cand plecau de acasa, nimeni nu incuia usa… Era o insula Ada Kaleh… o insula de intelegere  si cooperare… O adevarata comunitate.

Acum, Ada Kaleh nu mai e, a fost inghitita de ape.  Cu pretul ei, avem acum hidrocentrala de la Portile de Fier… A meritat? Eu zic ca nu. Si orice ar raspunde altcineva,  acum, nimeni nu poate vorbi in locul celor ce si-au pierdut  sub potopul artificial tinutul natal…

Am auzit la radio, o stire, cum ca Romania ar fi in nu stiu ce top, printre ultimele locuri in Europa la competivitate… Foarte bine! N-are decat sa fie si pe ultimul! Dar ajuta-ne, Doamne, sa fim pe primul la cooperare. Si mii de noi Ada Kaleh sa infloreasca  de-acum in toata tara!

De la oraș la țară

Poate cel mai greu de ințeles pentru satenii cu care am intrat in vorba întrebându-i dacă putem găsi să cumpărăm pământ în satele lor, este exact acest lucru: cum se poate ca niște orășeni care (cred ei) n-au habar câte țâțe are o vacă și nu deosebesc o sapă de o lopată, cum deci să lase ei orașul așa, tam-nisam și să se mute la țară?

Pentru ei, care și-au crescut copiii cu sacrificii, ținându-i prin școli și îndemnându-i să învețe, ca „să ajungă cineva” și „să-și facă un viitor” (bineînțeles că oraș), acest lucru este de neconceput. Oricât le-ai spune și le-ai explica, ei tot cred că e ceva necurat la mijloc: vrei să faci speculații imobiliare dupa modelul Gigi Becali, vrei să faci teren de vânătoare, vrei să dai lovitura cumva si sunt foarte curiosi sa afle cum.
Spune-le simplu ca vrei sa te muti acolo si iti vor rade pur si simplu in fata: ii crezi prosti? Adica nu se descurca ei, tarani din tata-n-fiu si crezi ca o sa faci tu fata, copil de asfalt? Nu, asta nu pot crede…

Si totusi, din ce in ce mai multi oraseni simt ca viata la oras nu mai e pentru ei. Continuă să citești »

Cautari si calatorii


Din pacate, nu avem decat foarte rar acces la internet, desi avem internet mobil de la Vodafone si (daca ar fi sa ne luam dupa ceea ce spun vanzatorii de la centrele Vodafone) ar trebui sa ne putem conecta oriunde avem semnal de mobil. Mare si gogonata minciuna, probata practic in lunga noastra calatorie…  De aceea „jurnalul” nostru de calatorie este sublim dar lipseste (aproape) cu desavarsire. Doar cateva notari, care se vor transforma mai tarziu intr-un jurnal adevarat.

29 iulie 2011 

Pentru prima oara am sentimentul ca suntem pe drumul cel bun. Pareri de genul “e greu sa gasesti teren la tara in Romania,” chiar daca vin din experienta celor ce au mai cautat, ( vezi “Cum sa (nu) cumperi teren in Romania profunda”) nu mai ma descurajeaza. Continuă să citești »