Din pacate, nu avem decat foarte rar acces la internet, desi avem internet mobil de la Vodafone si (daca ar fi sa ne luam dupa ceea ce spun vanzatorii de la centrele Vodafone) ar trebui sa ne putem conecta oriunde avem semnal de mobil. Mare si gogonata minciuna, probata practic in lunga noastra calatorie… De aceea „jurnalul” nostru de calatorie este sublim dar lipseste (aproape) cu desavarsire. Doar cateva notari, care se vor transforma mai tarziu intr-un jurnal adevarat.
29 iulie 2011
Pentru prima oara am sentimentul ca suntem pe drumul cel bun. Pareri de genul “e greu sa gasesti teren la tara in Romania,” chiar daca vin din experienta celor ce au mai cautat, ( vezi “Cum sa (nu) cumperi teren in Romania profunda”) nu mai ma descurajeaza.
De-a lungul intregii saptamani am vizitat mai multe sate. In unele, nici macar nu ne-am oprit sa intrebam. Dar in altele, de exemplu in Cristesti, judetul Alba, as fi ramas pentru totdeauna.
Cristesti, ca multe alte sate din Tara Motilor, e un sat rasfirat, cu case putine, presarate printre coline. E aproape de Rosia Montana, dar nu chiar atat de aproape ca sa intre in obiectivul celor de la RMGC. Suficient de aproape insa, ca umbra Rosiei Montane sa se rasfranga si asupra lui, imprastiind mirajul platilor mari si otrava zvonurilor.
Locuitorii sunt oameni simpli. Impotmoliti in saracie, penduland intre frustrarile zilei de azi si nostalgia “traiului bun” de pe vremea lui Ceausescu, sunt incapabili sa vada si sa aprecieze ceea ce au.
Aerul curat, frumusetea locurilor, cerul atat de plin de stele cun nu-l poti vedea niciodata in oras, astea deja s-au pierdut in fundal. Nu le mai vad. Ei isi doresc drumuri bune, case mari si masini de fala.
“La tara e greu… trebuie sa ai grija de animale, sa le hranesti, sa cosesti, sa le cari apa, sa le mulgi… ai tot timpul de lucru… La oras e mai usor: lucrezi opt ore pe zi (ca si cum te-ai teleporta pana la locul de munca) si gata, te bagi in apartament (ce sinistru suna) si nu mai ai nimic de facut.” Cam asa arata descrierea idilica a vietii la oras, descrisa de o femeie din Cristesti.
Colindand prin sat, am dat peste un loc de care m-am indragostit: o casa mica, cu “avere” de doua hectare si ceva chiar in jurul casei, plus inca alte cateva hectare mai aparte. Chiar langa casa, trei brazi falnici strajuiau un mic izvor, amenajat cu cine stie cate zeci de ani in urma… avand alaturi o cruce de fier si o bancuta mica de lemn. Apa care se prelingea din izvor isi croia drum printre ierburi inspre o mica vale, locul perfect pentru un iaz natural, a la Sepp Holzer.
Am baut apa din izvor, ne-am umplut sticla si am stat pe bancuta. Proprietarul acelui loc mirific, ne-au spus oamenii locului, e plecat in strainatate…
M-am uitat la minunatiile din jur, pana mi s-a umplut sufletul de frumos si de jale. Ce destin ne mana pe noi, romanii sa intoarcem spatele acestor comori si sa ne cautam alt rost prin tari straine?
Cum sa fac sa le trasmit oamenilor acest adevar atat de simplu si evident:
A trai este mai bine decat sa supravietuiesti!
Privind la satul aproape pustiu, m-am gandit la ceva citit recent, definitia pacatului data de Eckhart Tolle.
“Conform invataturilor crestine, starea colectiva normala a umanitatii este cea de “pacat originar.” Cuvantul pacat a fost foarte gresit inteles si interpretat. In traducere literala din greaca veche, in care a fost scris Noul Testament, a pacatui inseamna a rata esentialul existentei umane. Inseamna a trai fara pricepere, orbeste si, din aceasta cauza, a suferi si a provoca suferinta.”
Am avut un sentimet puternic de ratare a esentialului. Pacat, oameni buni, pacat!
Oricum, posibilitatea de a cumpara teren aci exista. Nu vreau sa atarn doar de un singur loc, oricat de mult mi-a placut. Stiu sigur ca voi iubi orice loc in care ma voi stabili. Pana atunci ma bucur de calatorie, stau de vorba cu oamenii si incerc sa le trasmit macar o parte din viziunea si ideile mele. Celor care ma asculta, vreau sa le tramsit macar atat: e timpul sa cautati o cale prin care banii sa vina la voi, nu sa va imprastiati voi dupa bani in toate colturile lumii. Si, slava Domnului, exista destule moduri.
Visatoare? Poate…
Dar stiu un lucru:
„Those crazy people who believed they will change the world – they actually changed it!”
spunea cineva ca blocul din oras iti da confort, iar casa de la tara iti da libertate. Fiecare alege ceea ce nu are, dar si ceea ce este mai potrivit cu firea sa. La tara traiesti mai intens, esti mai conectat cu sursa, ca sa zic asa, dar trebuie mai multa tarie…de caracter.
Cred ca nu mediul te trezeste. Poti fi la tara si „sa nu vezi” nici padurea, nici izvorul, nici cerul, nici floarea cu fluturas, nici .., nici. APTITUDINI trebuie sa ai pt a vedea.
eu nu mai suport orasul
Cu siguranta, atunci cind mai multi oraseni (ca tine, ca mine, ca noi, cei ce ne dorim o REINTOARCERE la origini) se vor stabili la tara, acolo unde „e greu… trebuie sa ai grija de animale, sa le hranesti, sa cosesti, sa le cari apa, sa le mulgi… ai tot timpul de lucru”, vor incepe a deschide ochii si oamenii locurilor… Ma refer, desigur, la cei care jinduiesc o viata la oras sau una similara (cu atributele casa /vila, masina „buna” si drumuri pt aceasta) la sat. Cred ca, asa cum exista oraseni „adormiti” = cei care si-au pierdut conexiunea cu natura, tot la fel exista si sateni „anesteziati”, care-si imagineaza ca traiul la oras e raiul…
Asteptam continuarea jurnalului 🙂
Nu le poti transmite oamenilor nimic doar prin vorbe, ca o sa spuna ca nu sti ce spui ( in cel mai bun caz ). Doar nu o sa ii inveti tu, orasanca, ceea ce ei stiu mai bine! ( vorba vine ). Singurul mod in care o sa poti sa ii convingi va fi exemplul, si nu la inceput, ci cand va functiona deja. Vor fi sceptici pana la ultima clipa. Mult mai usor e sa comvingi orasenii, si mai ales tineri, pentru ca pe batrani nu vei putea decat cu mici exceptii. Eu am experienta chiar in familie. Iti doresc mult succes si astept cu nerabdare sa vad ce gasesti. Intre timp visez si eu la locsorul meu de vis.
am gasit un filmulet cu rusi care s-au retras la tara… Au lasat ”civilizatia” cu zgomotul de masini, cu asfalt, cu fast-food, cu marketuri, cu telefonie, cu farmacii, cu programari la diferite cabinete, cu..cu, si au ales viata in satele care mai aveau cateva familii de batrani. Multi dintre ei au avut job-uri de cariera in companii multinationale. In prezent traiesc aproape de natura, au copii nevaccinati, au descoperit cat de putin iti trebuie pt a trai in pace si armonie..Au populat astfel vreo 200 de sate parasite. Curios este faptul ca aproape toti au studii superioare!!!
Pai, nu e curios deloc. Mie mi-au trebuit doua facultati ca sa pricep ca locul meu e la tara 🙂
Ha, ha, ha, Radu! Esti tare! (Apropo, nus de ce… dar mie tare-mi miroase a propaganda, chestia aia cu rusii retrasi in pustietati. Da, stiu, am vazut si eu filmulete pe youtube, am vazut si acel mail – primit de cel putin 3 ori – cu multimiliardarul rus care s-a retras cu familia… Dar…).
In schimb, n-am niciun dubiu in privinta dorintei resimtite de din ce in ce mai multi oameni de a se muta la tara.
Daca e propaganda, atunci e propaganda sufletului. Pentru ca este ceva in fiecare dintre noi, care striga: „Hei, sunt si eu aici! Aduceti-va aminte ca sunteti oameni, nu consumatori, nici targeturi, nici roboti!
Puneti-va mainile in pamant si aduceti-va aminte cum e sa traiesti!”
Bravo! Mi-a plăcut comentariul tău , că bine ai grăit , precum îți e și Sufletul!!! Sunt convinsă!
Gândurile luminoase și curate ies la suprafață în orice împrejurare! De data asta să aducem Armonia și Echilibru pe această planetă , apoi poate .., cu siguranță de fapt, … și pe altele …!
Să zâmbim cu Sufletul și să înfrumusețăm spațiul viu din jurul nostru!
Hmm, eu m’am retras deja la tara, insa prea aproape de oras. Simt cum imi sufla in ceafa duhoarea civilizatiei. Sa nu faceti ca mine. Cat mai departe oameni buni, cat mai departe sa fugiti.
Eu am gasit paradisul! In Ezeris! Cinci hectare si jumatate, din care doua padure,doua faneata si unul si jumatate arabil,accesibil.Incep sa ma redescopar incetul cu incetul.
Realitatea ,oameni buni ,este ca noi asa zisii civilizati ,oamenii consumului disperat suntem rau spalati pe creier. Facem mii de scoli in care memoram ca niste roboti tot felul de informatii care NU NE FOLOSESC LA NIMIC. Vrem cariere in multinationale , strangem bani in conturi ,dar stam tare rau cu TIMPUL
pentru Inima ( Sufletul ) nostru. A fi ,aproape nu mai exista pt noi. Astea-s vre-murile si cine se poate rupe de ele si trai cat mai simplu posibil este UN OM FERICIT. Multe multumiri pt ceea ce faceti si numai bine !