Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2011

Comunitatea Valea Curcubeului

Cand ma gandesc la anul care mai are putin si se incheie, am sentimentul ca lucrurile s-au derulat pe rapid, ca evenimentele au fost cumva, comprimate. Stiu ca toate s-au intamplat in 2011, dar, cu toate astea, cand mi-aduc aminte, de exemplu, de perioada de voluntariat, am impresia ca am fost voluntari cu mult timp in urma, poate acum doi-trei ani.

De la intoarcerea in tara, episoade din acea perioada au facut deliciul ascultatorilor nostri, starnind hohote de ras,  ori de cate ori le-am povestit. Cine stie, poate le voi povesti candva si pe blog…

Dincolo de experienta in sine si de amintiri, am desprins clar niste concluzii:

–          Daca vorbim de permacultura, tot ce poate face un englez sau un francez, poate face si un roman, ba inca mult mai bine, pentru ca romanii sunt inventivi si muncitori si au pastrat (cel putin o parte din ei) o legatura mult mai stransa cu natura, decat cei mai multi dintre francezi si englezi.

–          Romania inca mai pastreaza viu trecutul. Asta este si bine si rau. Acea parte a trecutului care ne face pe noi si pe bulgari sa fim singurii cetateni europeni care inca mai strang fanul in capite, ar fi un avantaj pentru romani. Permacultura pune accent pe agricultura traditionala. In Anglia sau in Franta (si in multe alte tari unde taranii au disparut), aceasta agricultura traditonala a ramas doar o amintire. Putini fermieri occidentali (repet, nu mai exista tarani) mai stiu astazi sa coseasca, sau sa secere, sau sa mulga manual.  In Romania, aproape fiecare taran stie aceste lucruri si s-ar descurca de minune aplicand permacultura in gospodarii mici. Mai exista insa, si acea parte a trecutului care ne face refractari la tot ceea ce e nou – cea mai mare piedica in raspandirea permaculturii la noi.

–          Cel mai bun mod de a face permacultura populara in Romania  este sa construim cat mai multe exemple functionale, aici, la noi in tara.

Asa ca ne-am intors in tara cu o imagine mult mai clara a ceea ce vrem. Ati bagat de seama cati oameni sunt pusi in dificultate cand sunt intrebati ce vor? Majoritatea vor incepe prin a spune ce nu vor.  Asta ajuta, dar nu e suficient… e ca si cum ai face un tablou al vietii de zi cu zi  intrun oras mare si ai incepe sa scoti din el elementele care nu-ti plac: poluarea, fabricile, furnalele, oameni stresati, cu expresii ingrijorate, masinile bara-n-bara,  etc. Rezultatul final este tot acela al unui mare oras, cu multe, foarte multe pete albe. Cineva trebuie sa umple petele albe, acolo unde e nevoie, sau chiar sa inceapa sa picteze un tablou cu totul nou. Un nou inceput, o noua viziune, un prezent si un viitor viu.

E adevarat, permacultura se poate aplica oriunde, la tara, ca si la oras. In viitor, vor fi multe exemple de permacultura urbana, in multe orase din Romania.  Daca Uniunea Europeana a ajuns sa sprijine proiectele de permacultura, totul e posibil.

Pentru mine insa, alegerea este clara: la tara. Si nu oricum, ci in comunitate. Comunitatea noastra –Valea Curcubeului este una din primele comunitati din Romania.

In lume, sunt sute, poate mii de comunitati, multe ecologice,  multe din ele practicand permacultura.  Unele sunt mai vechi, altele mai noi, unele au mii de membrii, altele doar cativa.

Si Romania, a avut candva un astfel de exemplu.  Vorbesc de Ada Kaleh.

A fost odata, ca niciodata, a fost pe Dunare o insula minunata, in care traiau in buna intelegere romani, turci, bulgari, sarbi si alte nationalitati. Oamenii de acolo alesesera sa onoreze diferentele dintre ei, fie ca era vorba de religie, traditii, limba sau preocupari. Ca era vorba de nunta, botez, inmormantare, participau cu totii si se inveseleau sau intristau, dupa caz. Se ajutau atunci cand era nevoie. Cand plecau de acasa, nimeni nu incuia usa… Era o insula Ada Kaleh… o insula de intelegere  si cooperare… O adevarata comunitate.

Acum, Ada Kaleh nu mai e, a fost inghitita de ape.  Cu pretul ei, avem acum hidrocentrala de la Portile de Fier… A meritat? Eu zic ca nu. Si orice ar raspunde altcineva,  acum, nimeni nu poate vorbi in locul celor ce si-au pierdut  sub potopul artificial tinutul natal…

Am auzit la radio, o stire, cum ca Romania ar fi in nu stiu ce top, printre ultimele locuri in Europa la competivitate… Foarte bine! N-are decat sa fie si pe ultimul! Dar ajuta-ne, Doamne, sa fim pe primul la cooperare. Si mii de noi Ada Kaleh sa infloreasca  de-acum in toata tara!

Anunțuri

Read Full Post »