Cu câţiva ani în urmă am citit în revista Formula As despre terra preta – pământul fertil din jungla amazoniană. Era fascinant. Oamenii aceia descoperiseră cu cine ştie cât timp în urmă cum să-şi facă propriul pământ fertil. Un pământ care să le asigure constant recolte bogate, capabil să-şi menţină fertilitatea sute, mii de ani, cu capacităţi de auto-regenerare remarcabile.
Aurul negru amerindian a fascinat mulţi oameni de ştiinţă şi a generat multe dispute cu privire la originea lui. Chiar dacă la început s-a crezut că era de un fenomen natural, cu timpul tot mai mulţi oameni de ştiinţă au început să avanseze ideea că terra preta a fost fabricat şi au încercat să afle cum. Multă vreme modul de obţinere a acestui sol miraculos a rămas un mister.
Zonele de pământ fertil se află în apropierea vechilor aşezări şi sunt pline cu resturi ceramice. Unele din aceste terenuri sunt datate ca fiind vechi de circa 7000 ani. Pământul negru din aceste „buzunare” era în acelaşi timp şi terenul agricol şi groapa de gunoi menajer al aşezării, locuitorii îmbogăţind pământul cu cărbune de orice fel.
În comparaţie cu solul din împrejurimi, terra preta poate conţine de trei ori mai mult fosfor şi nitrogen. După cum arată şi culoarea sa, terra preta conţine mult mai mult carbon. Unele analize arată un conţinut de peste 9% carbon, comparativ cu 0,5% în solul din apropiere. Mult azot, mult fosfor şi mult carbon – arată analizele. Dar oricât de grăitoare ar fi analizele, mult mai grăitoare sunt faptele: recoltele obţinute pe terra preta sunt duble faţă de cele obţinute pe sol obişnuit şi se menţin la fel de ridicate ani de-a rândul, fără să fie nevoie de adaos de îngrăşăminte.
Oamenii de ştiinţă sunt de părere că aceste proprietăţi pot fi atribuite în mare parte mangalului. Particulele de mangal au proprietatea de a absorbi şi reţine nutrienţi şi apă, nutrienţi care în lipsa mangalului ar fi spălaţi de apă. Ele devin un mediu nutritiv pentru microorganismele din sol, care tranformă materia organică în humus, îmbogăţind pământul. Mangalul nu este singurul adaos benefic din terra preta – adaosurile ca excremente animale sau făina de oase sunt şi ele benefice – dar este cel mai important.
În prezent, terra preta se produce industrial şi este comercializat sub numele de biochar, dar poate fi produs şi în cantităţi mici în orice gospodărie care are la dispoziţie materie organică care poate fi transformată în mangal.
Iată un film despre cum se produce şi cum se foloseşte biochar-ul.
Să vă fie de folos!
Lasă un comentariu